Când începe povestea ușilor
Este clar că în zilele noastre nu concepe nimeni să construiască o casă fără uși.
Dar v-ați întrebat vreodată cine a inventat prima ușă sau dacă strămoșii noștri erau la fel de încântați de utilizarea acestei piese de mobilier? Se pare că cele mai vechi uși apar în desenele egiptenilor de acum aproximativ 2000 de ani.
Erau construite dintr-o singură bucată de lemn, unele dintre ele decorate chiar cu pasaje din viața de apoi. În India, ușile erau făcute din piatră astfel că deși utile, manevrarea lor era foarte greoaie. De asemenea s-au descoperit uși făcute din bronz în Hildesheim, Germania. Totuși, chiar și în cele mai vechi timpuri, datorită calităților sale remarcabile, lemnul era materialul preferat pentru fabricarea ușilor. În special cel de măslin dar și cel de stejar, ulm sau chiparos.
Pentru că proiectele în care suntem solicitați pentru înnobilarea unui cămin cu uși noi sunt printre preferatele noastre, noi, la 𝑫𝑨𝑽𝑰𝑫𝑬 folosim în special lemnul masiv de tei, despre care am povestit și anterior și pe care l-am prelucrat cu mult drag și multă pasiune în modele diverse, elegante și moderne, dar și autentice, pentru fiecare dintre voi.
𝑁𝑜𝑖 𝑠𝑢𝑛𝑡𝑒𝑚 𝑎𝑟𝑡𝑖𝑧𝑎𝑛𝑖𝑖 𝐷𝐴𝑉𝐼𝐷𝐸 𝑠̦𝑖 𝑑𝑎̆𝑚 𝑛𝑜𝑏𝑙𝑒𝑡̦𝑒 𝑙𝑒𝑚𝑛𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑑𝑖𝑛 1993!
𝐷𝑒𝑠𝑐𝑜𝑝𝑒𝑟𝑎̆ 𝑓𝑟𝑢𝑚𝑢𝑠𝑒𝑡̦𝑒𝑎, 𝑒𝑙𝑒𝑔𝑎𝑛𝑡̦𝑎, 𝑐𝑎̆𝑙𝑑𝑢𝑟𝑎 𝑠̦𝑖 𝑑𝑢𝑟𝑎𝑏𝑖𝑙𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 𝑝𝑟𝑜𝑑𝑢𝑠𝑒𝑙𝑜𝑟 𝑑𝑖𝑛 𝑙𝑒𝑚𝑛 𝑚𝑎𝑠𝑖𝑣!
Date de contact
Showroom
Sat Davideni, Strada Morii, Comuna Țibucani, Judetul Neamț
Cere o ofertă personalizată sau doar o părere și răspundem în cel mai scurt timp.
Formular de contact